Sărbătorim un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, parte esențială a sistemului de acorduri de la Versailles, care a definit, la capătul primului război mondial, bazele păcii continentale valabile până astăzi. Este o aniversare deopotrivă românească și europeană. În chip fericit, recunoașterea internațională a întregirii României coincide cu lansarea proiectului european al coexistenței pașnice.
Consfințit după al doilea război mondial prin Tratatul de la Paris din 1947, actul fundamental de la Trianon a fost validat de experiența pozitivă a depășirii rănilor lăsate, în istoria Europei Centrale, de conflictele etnice și teritoriale. De aceea, momentul Trianon 1920 reprezintă un reper fundamental al echilibrului inter-statal pe care s-a clădit Uniunea Europeană. Iată de ce încercările actuale de contestare a Tratatului de Pace dintre Puterile Aliate și Asociate și Ungaria constituie un atac grav la adresa păcii internaționale și a proiectului unității europene.
Din păcate, retorica naționalist-expansionistă a regimului Viktor Orban menține încă valabil avertismentul lui Nicolae Titulescu din 1934: ”Celor care ne vorbesc azi de întoarcerea la trecut pe calea revizuirii, le răspundem: trecutul a fost al vostru, prezentul nu este al nimănui, iar viitorul nu vi-l dăm, căci este cel mai scump bun din câte avem”.
Sunt cuvinte cu atât mai încărcate de sens cu cât Titulescu a fost unul din cei doi semnatari ai Tratatului din partea României și, ca ministru al Afacerilor Externe, respectiv președinte al Ligii Națiunilor, a acționat consecvent și vizionar pentru crearea unui sistem de securitate colectivă și de prevenire a agresiunii internaționale.
„România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața… Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României geografice”, proclama încă din anii neutralității marele diplomat.
Acordurile regionale – Mica Înţelegere, creată în 1933, şi Înţelegerea Balcanică, în 1934 – la naşterea cărora Titulescu a avut o contribuţie decisivă au fost încercări de apărare în fața revizionismului tot mai înverşunat al Ungariei horthyste, dar şi modele de colaborare pentru menţinerea păcii prin promovarea bunei vecinătăţi şi a respectării frontierelor stabilite prin tratatele de pace.
La Trianon s-a consfințit o ordine de drept internațional, bazată pe voința popoarelor captive până atunci într-o realitate absurdă: din 20,8 milioane de locuitori câți avea Ungaria la recensământul din 1910, numai 48,1% erau maghiari.
Ponderea medie a populației maghiare în teritoriile la care Ungaria a renunțat la Trianon în favoarea a șase țări învecinate era de numai 30,2%. În Transilvania, din 5,2 milioane de locuitori, doar 31,6% erau unguri. Destrămarea artificialei monarhii dualiste austro-ungare s-a produs de-a lungul granițelor etnice și a avut ca fundament dreptul popoarelor, până atunci înrobite, la autodeterminare, așa cum fusese proclamat de președintele american Woodrow Wilson.
În aceste condiții, cine mai vorbește azi de doliu pentru o pretinsă ”tragedie” nu a ieșit încă din Evul Mediu.
Vremea iobăgiei a apus definitiv. Soluția este una singură: cooperarea internațională pentru apărarea ordinii de drept și a păcii. Iar experiența interbelică ne arată cât de importantă este stoparea la timp a elanului revizionist. Este sărbătoarea bunei înțelegeri europene, după atâta bocet naționalist.
