Video Editorial Românii și secuii au nevoie de alți politicieni

Data actualizării: Data publicării:
cosmin prelipceanu

În plină criză corona, parlamentarii au făcut ce știu ei mai bine, ne-au sfidat. Pe noi, cu toate îngrijorările noastre, spune jurnalistul Cosmin Prelipceanu.

În timp ce România stă cu sufletul la gură ca să trecem cu bine de vârful epidemiei și apoi să ne întoarcem în siguranță la ale noastre, reprezentanții poporului în Parlament s-au ocupat de autonomia Ținutului Secuiesc. De ce acum și de ce așa, fără dezbatere? Sunt întrebări fără răspuns, ca de multe ori în ultimii ani.

Din păcate, însă, manevra nu i-ar fi ajutat nici măcar pe secui. În primul rând, nu așa și-ar fi dorit ei autonomia. Dar mai important, în zilele astea și pe secui tot sănătatea îi interesează și tot la nesiguranța zilei de mâine se gândesc și ei, ca toți românii.

Distanța tot mai mare dintre ce îi interesează pe oamenii obișnuiți și ce vor să facă reprezentanții lor trebuie să ducă la o schimbare a politicii. Criza prin care trecem arată că e vremea celor care știu. Iar partidele din România nu s-au grăbit să și-i atragă pe specialiști. Dacă i-ar fi avut, în miezul crizei, partidele ar fi vorbit cu oamenii și le-ar fi propus soluții. Fără specialiști, partidele au vorbit doar între ele pe limba manevrelor politicianiste.

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...