Alianţă pentru judeţ

Data publicării:
ALIANTA JUDET

Aeroportul Braşov, terminalul Intermodal de la Feldioara, construirea unui spital nou şi a unei săli polivalente, sunt doar câteva dintre proiectele mari pe care cele trei partide le vor susţine în următorii 4 ani. În acest sens a şi fost semnat un protocol prin care PNL, UDMR şI PMP s-au angajat să sprijine aceste proiecte.

"Aeroportul Braşov-Ghimbav, un proiect la care şI municipalitatea din Braşov se va implica. De asemenea ne vom gândi la construirea unui nou spital, de asemenea ne propunem ca din punct de vedere economic, judeţul Braşov să devină cel mai important judeţ al României", Adrian Veştea - preşedinte PNL Braşov.

"În următorii 4 ani, cele trei partide s-au angajat să dezvolte proiecte în 5 domenii: infrastructură, sănătate, cultură, turism şI educaţie. Pentru asta au mai fost purtate discuţii şi cu alte partide, astfel că lista a rămas deschisă", Mihai Costel - preşedinte PMP Braşov.

"Sunt discuţii şi au fost purtate în aceste zile, la unele am participat şI eu, separat, cu fiecare în parte şi cu Forumul German, dar la nivelul consilierilor judeţeni şi de asemenea şi cu colegii de la PER o dată. Urmează să vadă, să analizeze, sunt deschişi la susţinerea acestor proiecte", George Scripcaru - primarul municipiului Braşov.

Totodată au fost purtate negocieri între partide şi în ceea ce priveşte funcţiile de conducere din cadrul Consiliului Judeţean şi al Consiliului Local. Astfel, după primele discuţii, la judeţ, funcţia de preşedinte ar reveni liberalilor, la fel şi un post de vicepreşedinte. În timp ce UDMR-ul ar lua cel de-al doilea post de vicepreşedinte. În consiliul local, unul dintre viceprimari ar fi de la PMP, iar cel de-al doilea, de la UDMR.

"Deocamdată am stabilit doar ce formaţiuni politice vor deţine funcţii de conducere la nivelul executivului Consiliului Judeţean, respectiv în cadrul primăriei municipiului Braşov. Va urma să luăm decizii în cadrul UDMR pe acest subiect şI vom nominaliza persoanele corespunzătoare", Kovacs Attila - preşedinte UDMR Braşov.

Protocolul semnat de cele trei partide va fi valabil pe durata legislaturii 2016-2020.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Robert Piticu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...