Amendă ISU contestată în instanță

Data publicării:
SALA TRANSILVANIA

Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu este cea mai mare arenă sportivă închisă din județ. Arena sportivă a fost construită în anul 1998 și a primit, atunci, toate avizele de funcționare. 10 ani mai târziu au fost făcute modificări, astfel încât sala să poată găzdui și evenimente internaționale - a fost mărită suprafaţa de siguranţă de pe parchet, au fost montate noi reflectoare şi panouri fonoizolatoare ignifugate. Sala nu și-a reînnoit, însă, autorizația privind siguranța la incendiu.

"Opt căi de evacuare are Sala Transilvania, pentru cei maxim 1.800 de spectatori care încap aici. Asta înseamnă că, în cazul unei evacuări de urgenţă, 225 de oameni trebuie să iasă pe fiecare dintre aceste uşi." Adela Mohanu, reporter Digi24

Rapoartele arată că uşile de evacuare şi numărul de hidranţi corespund normativelor. Lipseşte, însă, actul avizat de ISU care să confirme acest lucru. Administratorii sălii susțin că inspectorii ISU au făcut numeroase controale, de atunci, însă niciodată nu au sesizat lipsa acestui document.

"Credem că se va analiza în instanţă, să vedem ce nu s-a făcut, în raport cu legea. Din punctul meu de vedere, sala are autorizaţie de funcţionare, inclusiv de la DSP, de la ISU... Să vedem în continuare ce hotărăşte instanţa", Victor Cornea, administrator Sala Transilvania. 

Inspectorii ISU confirmă că au făcut mai multe controale, de-a lungul timpului, la sala polivalentă.

"Pe timpul desfăşurării acestor controale, nu au fost puse la dispoziţie documentele vizate spre neschimbare, care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu",  Bianca Sabău, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

Conflictul va trebui trasat, acum, în instanţă. Sala este în subordinea Consiliului Judeţean, care susţine demersul depus la Judecătoria din Sibiu şi va suporta cheltuielile de judecată.

"La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean s-a aprobat, printr-un proiect de hotărâre, ca Sala Transilvania să acceseze un avocat, deoarece sala Transilvania nu are în organigramă jurist", Constantin Şovăială, vicepreşedinte CJ Sibiu 

Sala Transilvania din Sibiu mai poate găzdui, până la tranşarea diferendului, doar evenimente sportive. Târgurile şi expoziţiile care se organizau aici şi care aduceau, de fapt, veniturile la buget, mai pot fi deschise doar dacă se aprobă, pentru fiecare în parte, autorizarea temporară din partea ISU.

Reporter: Adela Mohanu
Imagine: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...