Cei mai buni tenismeni sunt în Poiană

Data publicării:
TENIS HALEP TECAU

Simona Halep a avut un sezon de excepţie şi a ajuns pe locul 11 mondial, după ce a câştigat 6 turnee WTA şi de curând a fost nomilaizată drept jucătoarea cu cea mai mare ascensiune în 2013 în tenisul mondial.

"Am reuşit să câştig nişte turnee anul acesta foarte importante pentru cariera mea. E frumos, mă bucur că sunt printre ei şi chiar este o săptămână deosebită pentru că, săptămânal, noi plecăm din ţară în ţară şi aici suntem în România şi chiar mă simt bine", declară Simona Halep. 

Chiar dacă nu a avut un an la fel de spectaculos ca al Simonei, Horia Tecău speră la o revenire în prim-planul turneelor de mare şlem în sezonul viitor, când va face pereche cu Jean Julien Rojer. Până atunci, Horia Tecău profită de revenirea acasă.

"Mă bucur, sunt născut la Braşov, am copilărit prin locurile astea, Poiana este un loc superb şi liniştit, nu este foarte multă lume acum, am avut noroc de o vreme superbă. Chiar ne bucurăm de fiecare zi şi fiecare antrenăm", ne spune Horia Tecău

Alături de Simona Halep şi Horia Tecău, în Poiană mai sunt sportivi precum Alexandra Cadanţu, Sorona Cârstea sau Victor Crivoi. Ei îşi încheie cantonamentul la finalul săptămâni iar mai apoi intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru primult turneu de mare şlem din 2014, Open-ul Australiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...