Liber la exportul de oi în Turcia 

Data publicării:
OII

Ion Aldea este cioban de mic copil. Acum are peste 500 de oi şi deja îşi plănuieşte ca în toamnă să vândă o parte din ele, în special pe cele bătrâne. Şi asta pentru că nu este avantajos să ţină toate animalele peste iarnă din cauza cheltuielilor cu mâncarea.

"S-a simţit că a fost oprit exportul atâta timp, că la noi în ţară nu le ia nimeni, nu-s bani" spune Ion Aldea.

Ciobanii sunt multumiți că se reia exportul în Turcia care pentru ei este cea mai bună piață. Aici sunt acceptate nu numai animalele tinere ci și berbecii sau oile mature.

"Cumpără tot, la orice cantiate, nu contează că are 30, 50, 70 de kilograme, cumpără totul", spune Ioan Cioacă - președintele Asociaţiei de Producători şi Produse Tradiţionale Braşov

Deocamdată, doar în 19 județe din țară, printre care și Brașovul, pot trimite oi la export. Mai mult, turcii permit tranzitul pe teritoriul lor, așa că fermierii pot duce animalele în Orientul Mijlociu și pe cale rutieră, nu doar cu vaporul, ca până acum. Trebuie însă să respecte câte condiţii stricte.

"Trebuie să deţină o exploataţie înregistrată la noi, să aibă fermă de carantină obligatoriu unde animalele să fie ţinute. aceste animale, ovinele trebuie să fie supuse obligatoriu la toate vaccinările sau acţiuni de imunoprofilaxie impuse de cel care face importul", precizează Dan Şerban - şeful Serviciului Inspecţie, DSVSA Braşov 

Judeţul Braşov are acum în jur de 600.000 de oi. Ar putea exporta câteva zeci de mii de animale. Anul trecut de exemplu, au ajuns la export în jur de 50.000 de animale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita