Merele de Voineşti, pe cale de dispariţie

Data publicării:
MERE VOINESTI

Mihai Liţescu are meri într-o livadă de un hectar. Întreţine copacii şi culege fructele doar împreună cu soţia. Este unul din pomicultorii pe care seceta de peste an şi valurile de frig din perioada polenizării merilor i-au lovit cel mai tare.

"Nu avem cu ce ne ocupa, cu altceva, în primul rând. Asta e, ne-a bătut piatra anul trecut, de trei ani aproximativ nu merge", spune Mihai Liţescu, pomicultor din Voineşti.

"O producţie normală, într-un an favorabil, este undeva la 25 - 30 de tone de fructe la hectar, anul acesta cred că este undeva în jurul a 12 - 15 tone la hectar", spune Claudiu Popa, viceprimarul comunei Voineşti.

Jumătate din pomicultorii din Voineşti au livezi mici, de familie.

"În Voineşti sunt peste 2.500 de gospodării şi nu există casă care să nu aibă propria plantaţie de meri. În întreaga comună nu există însă nici măcar o singură fabrică de procesare a merelor şi, în aceste condiţii, mare parte din producţie ajunge să fie vândută la marginea drumului", relatează reporterul Digi24 Braşov Claudiu Loghin.

La marginea şoselei, merele costă între doi şi trei lei kilogramul. În piaţă, la intermediari, preţul e şi de 6 lei pe kilogram.

"Să obţinem mai mulţi bani? Nu putem. Noi vindem şi en-gros, vindem şi amănunt şi la en-gros preţurile sunt foarte mici", spune o localnică.

În comună există un singur depozit en-gros de fructe. Paradoxal, însă, puţine mere de Voineşti ajung acolo şi, mai departe, pe rafturile marilor lanţuri de magazine. Preţul oferit localnicilor, de până la 1,4 lei pe kilogram, e doar unul din motive.

"Unii producători au mere de calitate, dar având cheltuielile pe care le fac, nu-şi permit ca să ni le dea nouă, la acest preţ, iar alţii nu au mere de calitate şi nu le putem cumpăra noi", spune Gheorghe Erculescu, administrator depozit en-gros.

Frumosul de Voineşti sau Delicios de Voineşti sunt două din cele peste 20 de soiuri de mere gustoase şi parfumate, născute la staţiunea pomicolă a Academiei de Ştiinţe Agricole. Staţiunea a rămas acum cu 14 la sută din terenurile pe care experimenta soiuri noi, în anii 70. Are 2 milioane de lei datorii la stat, o parte a bunurilor puse sub sechestru şi doar micile venituri proprii îi mai ţin porţile deschise.

"Aproape toate merele care se vând în pieţele Bucureştiului au mare afiş cu mere de Voineşti, indiferent că-s din Polonia, din Italia sau de unde or veni. Mărul de Voineşti, ştiu eu, este undeva la 30 - 40 la sută din merele care se vând pe piaţa Bucureştiului", spune Daniel Comănescu, director Staţiunea Pomicolă Voineşti.

La Voineşti sunt, în total, peste 1.300 de hectare cu livezi şi pepiniere de meri.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Alex Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...