O pistă de biciclete va lega Braşovul de Mureş

Data publicării:
BICI VISCRI

Pista de biciclete va avea 103 kilometrii şi leagă două judeţe: Braşov şi Mureş. Va fi inaugurată în această vară, cu un concurs naţional de mountain bike.

"Finanțarea cea mai mare a venit din fondul de cooperare româno-elvețian, respectiv 280.000 de franci elvețieni și împreună, anul acesta, undeva în iunie, sperăm să ajungem la cifra de 103 km traseu construit", a declarat  Cristian Gherghiceanu - coordonator proiecte, fundația ADEPT.

Acum doi ani au fost construiți primii 8 kilometri. Iniţiatorii proiectului s-au trezit cu o avalanşă de turişti.

"Anul trecut am avut în jur de 5.000, iar numărul acestora va crește cu siguranță de anul acesta când vom deschide oficial rețeaua de 100 de kilometri", spune Cornel Stanciu -reprezentant al fundaţiei.

Pista pornește din Viscri și traversează nouă sate şi orașul Sighișoara. Cea mai mare parte a traseului trece prin pădure şi nu se intersectează în nicio zonă cu drumul naţional.

În comunele de pe traseu există patru centre de închiriat biciclete. Spre exemplu, în Viscri, o bicicletă poate fi rezervată cu doar 50 de lei de dimineața până seara.

Dacă traseul este istovitor, turiştii pot face oriunde în sate câte o escală, mai ales că localnicii sunt pregătiţi de oaspeţi peste tot.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Alexandru Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta