O viaţă normală dincolo de autism

Data publicării:
AUTISM

Robert şi Radu sunt gemeni şi au 19 ani. Au fost diagnosticaţi încă de mici cu autism, însă mama lor a refuzat să-i considere bolnavi. Aşa că a încercat să-i integreze cu ceilalţi copii, la grădiniţă şi mai târziu, la şcoală. Nu a fost o misiune uşoară.

"Nu se ştia mai nimic în Braşov despre autism, iar atunci când auzeau că o persoană are autism, din start conceptul era că nu se poate face nimic", Gabriela Plopeanu - mama.

Integrarea în învăţământul de masă nu era un moft al mamei. Era o recomandare a specialiştilor, ca cei doi fraţi să ducă o viaţă normală.

"Important era să fie într-un mediu cu copii tipici, ca să poată copia comportamentele, pentru că ei chiar dacă nu arată fizic că se întorc cu faţa spre tine ca să te asculte sau nu imită imediat, dar copiază şi înregistrează ca nişte magnetofoane",  Gabriela Plopeanu - mama.

Radu are o formă mai severă de autism. Deşi de multe ori colegii l-au privit ca pe un caz special, tânărul a mers zi de zi la şcoală. Acum este la Liceul de artă, în clasa a 12-a.

"(R:Care e ultima pictură a ta, ce-ai pictat ultima dată?) Portretul",  Radu Plopeanu.

Robert are un an de studiu în avans. A absolvit în această vară prestigiosul Colegiu Andrei Şaguna din Braşov

"La mate ne-a dat foarte uşor. Cel puţin aşa mi s-a părut mie şi credeam că o să iau 10 cu uşurinţă, sau măcar 9,90. (Şi cât ai luat?) 9,65", Robert Plopeanu.

Robert se pregăteşte acum să se mute la Cluj. A intrat la Ştiinţe economice, la Babes Bolyai, şi este nerăbdător să-şi cunoască noii colegi de cămin. Tânărul povesteşte că anii de şcoală nu au fost tocmai uşori. Pentru a nu fi marginalizat, unii dintre colegii de liceu nu au aflat de afecţiunea de care suferă.

"(R:Crezi că dacă ar fi ştiut, ar fi avut un comportament diferit?) Probabil. Doar poate mai degrabă în sensul rău decât cel bun. Adică m-ar considera un ciudat, sau...", Robert Plopeanu

Psihologii spun, însă, că persoanle diagnosticate cu autism nu trebuie marginalizate.

"Nu este afectată dezvoltarea intelectuală, au o capacitate de afecţiune deosebită şi nu ar trebui să ne lipsim de potenţialul lor afectiv şi intelectual", Diamanta Bulai - profesor psiholog .

Potrivit datelor organizaţiilor neguvernamentale, peste 30.000 de copii din România au autism.

reporteri: Mirela Palcu, Alexandra Dinu
operatori: Robert Piticu, Bogdan Vlădoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...