Pacienţi plimbaţi pe drumuri, din cauza birocraţiei

Data publicării:
SPITAL VICTORIA

De când Ministerul Sănătăţii a pus lacăt pe poarta Spitalului Orăşenesc din Victoria, autorităţile locale par să nu mai aibă linişte până când nu îl vor reda comunităţii. Au găsit o formă prin care să facă acest lucru, prin asocierea cu o firmă din Sibiu. Trei etaje au fost complet renovate si dotate cu aparatură de ultimă generaţie, însă condiţia pentru ca acest spital să funcţioneze din nou este să primească gradul de complexitate de la Direcţia de Sănătate Publică. Pentru asta, însă, firma trebuie să amenajeze şi o secţie de radiologie.

În fostul spital, însă, există deja un aparat de radiologie performant, care nu poate fi folosit. Direcţia de Sănătate Publică a încercat să distribuie aparatul altor spitale din judeţ, însă nimeni nu s-a arătat interesat să-l preia.

"În urma desfinţării spitalului, bunurile care au fost achiziţionate din fonduri de la Minsterul Sănătăţii au fost pe lista DSP pentru a fi distribuite către alte unităţi publice sanitare din judeţ", declară Cristina Bratu, viceprimar oraşul Victoria. 

În urma acestor încurcături birocratice, singurii care au de suferit sunt locuitorii din Victoria, care sunt nevoiţi să meragă la Făgăraş sau Sibiu pentru a se trata.

Administratorii firmei care s-a asociat cu Primăria Victoria vor acum să achiziţioneze un nou aparat de radiologie, chiar dacă cel vechi este piesă de decor în spital.

 "S-a mers pe ideea sp dea ministerul radiologia decât să o lase aici, aşa. Dacă nu se va reuşi asta, va trebui să găsim o soluţie pe cont propriu. Investiţia este făcută, trebuie să mergem înainte pentru că altfel pierdem şi noi, pierde şi comunitatea", afirmă Ioan Petru Rotaru, administratorul firmei private.

Firma privata a investit În fostul spital din Victoria aproape 2 milioane de lei. La rândul lor, autorităţile locale au alocat, de când au incheiat parteneriatul cu firma din Sibiu, peste 600.000 de lei.

În cazul în care nu va fi încheiat un contract cu CAS, firma din Sibiu va oferi servicii medicale în ambulator şi servicii de recuperare. Atunci, veniturile firmei vor fi împărţite în mod egal cu administraţia locală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...