Parapete lipsă şi denivelări periculoase pe DN1A

Data publicării:
PARAPETE DN1 A

DN1A este alternativa recomandată de politiştiii rutieri când aglomeraţia de pe DN1 face ca traficul să devină un coşmar. Şoseaua este şi ruta obligatorie pentru autovehiculele de peste 7,5 tone. Şoferii se plâng că drumul este prea îngust şi că lipsesc orice măsuri de siguranţă.

"În momentul când circuli şi vezi aşa, prăpastia, ţi-e şi frică să te uiţi, să treci. Circul de cel puţin 15 ani pe drumul acesta însă nimic nu s-a făcut în a îmbunătăţi starea lui, ca şi siguranţă mă refer", spune un şofer.

"Principala problemă a şoferilor pe DN1A o reprezintă tocmai lipsa siguranţei şi mai ales a aceleia pe care o oferă prezenţa parapetelor pe marginea şoselei. Sunt kilometri întregi de drum de pe care benzile metalice paralele cu asfaltul au dispărut, nimeni nu ştie cum, şi nu au mai rămas decât aceşti pari care, în cazul unor accidente, nu garantează în niciun fel că maşinile nu vor plonja direct în prăpastie", relatează Sorina Secelean - reporter Digi24. 

În jur de 1.195.000 de lei ar costa materialul necesar şi manopera pentru înlocuirea parapetelor cu altele noi. În răspunsul formulat la solicitarea Digi24, Compania Naţională de Drumuri spune că în 2015 a fost demarată procedura de aprovizionare şi că Direcţia Regională de Drumuri Braşov va înlocui parapetele în funcţie de banii alocaţi. Nu ni se spune însă şi când se va întâmpla asta. Nici despre parapetele din beton, sfărâmate, nu sunt veşti mai bune.

"În ce priveşte parapetul de beton de tip New Jersey, la nivelul CNADNR SA s-a demarat procedura de încheiere a unui contract de achiziţionare, urmând ca parapetul deteriorat să fie înlocuit în momentul cel mai scurt de la aprovizionare", se arată în răspunsul CNADNR la solicitarea Digi24.

Acestea nu sunt singurele probleme de pe DN1A. Sub greutatea maşinilor şi a traficului intens, pe anumite porţiuni, au apărut alunecări de teren şi denivelări care pur şi simplu aruncă maşinile la câţiva centimetri deasupra carosabilului.

"Găuri în asfalt... fiind un drum cu multe curbe, evident, te deranjează fiecare denivelare care este. Vă simţiţi în siguranţă pe acest drum? Nu prea. Chiar nu! O să îl evit în continuare!", spune un şofer.

Ultima asfaltare integrală pe Drumul Naţional 1A a fost făcută în anul 2006. De atunci, doar anul trecut, CNADNR a făcut câteva lucrări de reparaţii parţiale şi plombări, în valoare de aproape 150.000 de lei.

Reporter: Sorina Secelean - Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...