Protest faţă de închiderea fabricii Nitroporos Făgăraş

Data publicării:
GREVA NITROPOROS


În jurul orei 8:00 dimineaţa, la schimbul de tură, aproximativ 200 de angajaţi nemulţumiţi s-au strâns pe holurile clădrii administrative a combinatului în semn de protest. Conducerea societăţii a încercat să stea de vorbă cu angajaţii însă nu a reuşit.

"Fizic m-a agresat liderul de sindicat, pe mine, acum 5 minute. Am chemat poliţia şi voi cere să fie evacuat din clădire", a declarat Liviu Bărcuţean - director general Nitroporos Făgăraş.

Liderul de sindicat şi angajaţii susţin însă că directorul nu a fost agresat fizic.

Gheorghe Manta a fost angajat la combinatiul chimic din Făgăraş. Acum e în şomaj, dar a venit să protesteze alături de colegii săi, mai ales că are încă bani de luat de la compania unde a lucrat mai bine de 25 de ani. Spune că problemele au început chiar după privatizarea societăţii însă lucrurile s-au agravat la începutul acestui an. De atunci mulţi dintre angajaţi nu şi-au mai primit salariile.

"De aproape un an de zile de abia ne-am recuperat salariile restante de anul trecut. E foarte greu, foarte greu. Numai noi ştim cum ne-am descurcat cu banii", spune Gheorghe Manta.

O parte dintre sindicalişti s-au întâlnit astăzi cu prefectul Braşovului şi speră ca nemulţumirie lor să ajungă şi la Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophie Turner a rupt tăcerea. Ce spune actrița despre căsătoria cu Joe Jonas: „Totul este foarte nou pentru...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...