Sezonul de schi, deschis cu întârziere

Data publicării:
SEZON SKI

După o amânare de aproape o lună, provocată de lipsa zăpezii, s-a deschis oficial sezonul de schi în Poiana Braşov. Sute de brașoveni și turiști au participat la eveniment. Cele mai mari scoli de schi din statiune au făcut spectacol. Instructorii de schi şi de snowboard au coborât pârtia Bradul cu făclii aprinse. Salvamontiştii şi jandarmii montani şi-au prezentat tehnica din dotare iar ratrac-urile care ameneajază pârtiile au fost admirate de curioşi.

"Foarte frumos, nu vin de obicei la schi, dar mi-a plăcut", spune un turist.

A doua zi, zăpada care a căzut necontenit în Poiana Braşov a devenit un prilej de bucurie pentru turişti. În staţiune a fost într-o mare forfotă. Copiii s-au dat cu săniile, iar schiorii au făcut ture bune pe pârtii.

„Măcar acum, păcat că nu am avut de Crăciun, măcar acum profităm, profităm la maxim", spune un turist.

„Foarte frumos e o zi superbă, ninge, ne simţim bine este extraordinar", spune alt turist.

„O zi adevărată de iarnă. Toată lumea cu mic cu mare, cu bunici, cu nepoţi, toată lumea la pimbare", spune un turist.

Cel mai bine se schiază în partea superioară a masivului Postăvaru.

„Partea superioară a muntelui măsoară în jur de 50 cm, în staţiune avem cam 30 cm de zăpadă proaspătă. Iar pe pârtii stratul de zăpadă este cam consistent având în vedere că noi deja avem o bază formată care înainte avea 40-50 cm", a precizat Dorin Drăgoi, administrator domeniul schiabil Poiana Braşov

În staţiune se poate schia pe toate pârtiile.

Reporteri: Mădălina Zamfir, Ruxandra Morar
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...