Studenţii din Braşov, practică în instituţiile de stat

Data publicării:
STUDENTI PRACTICA

Peste 450 de studenţi din toate facultăţile universităţii Transilvania vor putea face practică în instituţiile din judeţ. Direcţia Silvică, Direcţia de Statistică, Garda de Mediu, Cadastru, Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor sau Direcţia Fiscală sunt doar câteva dintre cele 20 de organizaţii introduse în acest proiect.

"În virtutea unui parteneriat solid între instituţia prefectului şi mediul academic, în speţă Universitatea Transilvania, am încheiat un protocol cu 19 instituţii deconcentrate din subordinea prefecturii, pentru ca, un număr de 452 de studenţi din Braşov, să poată să efectueze practica în funcţie de domeniul de activitate şi de specificul fiecărei instituţii în parte", Ciprian Băncilă, prefectul judeţului Braşov.

Fiecare student va face practică o săptămână, două sau trei, în funcţie de necesitate şi de domeniul în care studiază.

"Este o bună oportunitate atât pentru colegii din domeniul ştiinţelor socio-umane, dar şi pentru cei din domeniul tehnic în cazul unor instituţii pentru a-şi desfăşura actvitatea de practică şi aşa cum spuneam trebuie să facem un pas, acela de a avea cât mai multe lucrări de finalizare a studiilor, fie că este vorba de lucrări de licenţă, de dizertaţie şi de ce nu de doctrat care să adreseze problemele reale ale acestor instituţii", Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Transilvania.

Stagiile de practică vor începe din luna iulie, după ce se termină sesiunea de vară. În cele 18 facultăţi ale Universităţii Transilvania învaţă în acest moment 19.200 de studenţi.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...