6.000 de porţii de mâncare de 1 Decembrie, la Alba Iulia

Data publicării:
BUCATARIE ALBA

Pregătirile au început astăzi la restaurantul unui hotel din oraş.

"Pregătim friptură, care este din porc, condimentată, am pus şi foarte mult suflet şi alături de friptură se vor servi şi cârnaţi, câte o chiflă şi un pahar de vin" a spus o bucătăreasă.

Bucătarii folosesc peste 1.000 de kilograme de carne.

"1.400 de kg de pulpă de porc, porc de cea mai bună calitate, tranşat proaspăt, crescut pe tărâmurile noastre, cârnăciori, 300 de kilograme şi 6.000 de chifle, toate din produse autentice româneşti. La toate acestea mai adaugăm şi o cantitate de vin, aproximativ 700 de litri", a precizat  Daniel Miclea, şeful restaurantului.

Porţiile de mâncare vor fi distribuite luni, începând cu ora 14:00, în 6 puncte amplasate pe latura de vest a Cetății.

"Indiscutabul e un stimulent pentru memoria gustativă a celor care participă la sărbătoarea Zile Naţionale la Alba Iulia. Avem acest supliment de precauţie în fiecare an şi suntem pregătiţi să oferim 6.000 de porţii de mâncare celor care se vor regăsi în jurul prânzului în latura de vest a cetăţii Alba Carolina", a afirmat Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primariei Municipiului Alba Iulia. 

Toate produsele au fost puse la dispoziţia organizatorilor de sponsori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...