Educaţie rutieră pe două roţi

Data publicării:
biciclete

Educaţia rutieră s-a dovedit a fi folositoare pentru copii. Aceştia au învăţat repede ce trebuie să ştie înainte de a ieşi cu bicicleta.

"Să punem lumini pe bicicletă, să purtăm o vestă reflectorizantă, dacă mergem pe noapte, să folosim o pistă special amenajată", explică un copil participant la eveniment.

"Cu aceste concursuri de educaţie rutieră şi de îndemânare a bicicletei, dorim să educăm viitorii biciclişti care vor fi în trafic", spune Kertesz Levente, unul dintre organizatorii evenimentului.

"Ne dorim ca această generaţie, atunci când va ajunge să folosească drumul public la vârsta de 14 ani, să fie foarte bine pregătită, atât în ceea ce priveşte îndemânarea în conducerea bicicletei, dar mai ales în cunoaşterea legislaţiei rutiere", declară Sorin Precup, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Cluj.

Părinţii recunosc că şi-au înscris copiii în competiţie, pentru a învăţa cum să circule în siguranţă pe drumurile publice.

"E foarte important să cunoască şi regulile de circulaţie, şi ca biciclist şi ca viitori conducători", spune un părinte.

"E foarte bine să distragi atenţia copilului într-un mod constructiv, indiferent că e weekend", precizează altul.

Anul trecut, bicicliştii au fost implicaţi în 10% dintre accidentele de circulaţie produse în judeţul Cluj. De asemenea, 5 persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor incidente provocate de biciclişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Bebe Rexha, ținta unor noi incidente pe scenă, în Wisconsin: „Nu trebuie să se ajungă aici”. A fost nevoie de...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Joacă în „Mihai Viteazul" și cu Victor Rebengiuc. „Dispare" la 38 de ani
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia