Grevă la Fujikura. Peste 100 de angajaţi au boicotat selecţia de noi muncitori

Data publicării:
GREVA FUJIKURA

Angajaţii au oprit lucrul și au ieșit în fața fabricii, în semn de protest față de salariile mici și de promisiunile neonorate.

"Întâi i-am convocat să le comunicăm că vom avea niște prime interne pentru recrutare. Inițial, nu a fost o oprire forțată, dar cu prilejul acesta, ei au folosit oportunitatea să îmi spună că, de fapt, ca şi oricine, vor salarii mai mari", a declarat Mike Câmpean, director internațional Fujikura.

Muncitorii şi-au reluat lucrul după o oră. În perioada următoare, reprezentanţii salariaţilor vor purta negocieri cu conducerea companiei. Selecțiile de personal au fost însă amânate, până la rezolvarea conflictului.

"Am discutat deja cu domnul director general. Doresc cu adevărat ca, pe lângă condiţiile de muncă, să fie şi o salarizare mai bună, să fie locul de muncă atractiv şi pentru angajator şi pentru angajaţi", a declarat Morar Costan, primarul municipiului Dej.

După angajarea celor peste 800 de muncitori, compania Fujikura va deveni al doilea cel mai mare angajator privat din județul Cluj. În prezent, compania are peste 4.000 de salariaţi. La fabrica din Dej se produc cabluri pentru industria auto, destinate exclusiv exportului, în ţări precum Germania, Spania, Portugalia, Ungaria și Cehia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...