Lecţii despre bioterorism, la UMF

Data publicării:
BIOTERORISM

Tinerii vor învăţa noţiuni despre bio-apărare, istoria armelor biologice, dar şi despre cum să evalueze riscul producerii unui dezastru şi cum să acţioneze din punct de vedere medical într-o astfel de situaţie.

"Un curs de medicina dezastrelor ar fi un atu pentru fiecare medic, întrucât profesia de medic nu trebuie exercitată doar în limitele unui spital, ci şi în viaţa de zi cu zi. Un medic ar trebui să ştie să reacţioneze în orice situaţie de urgenţă", crede Daniela Timuş, studentă la UMF Cluj.

"Există atâţia oameni care au studiat şi care întorc aceste cunoştinţe împotriva omenirii. Spre exemplu, foarte multe substanţe chimice folosite pentru a-i otrăvi pe oameni sau pentru a contamina ape şi orice altceva şi atunci noi trebuie să fim pregătiţi, pentru a ajuta oamenii care au probleme, să intervenim foarte rapid", afirmă Raluca Suciu, şi ea studentă la UMF Cluj.

Decanul Facultăţii de Medicină crede că acest nou curs este util în contextul actual al conflictelor internaţionale.

"Pentru ţara noastră, este o premieră introducerea acestui curs. De altfel, este o premieră şi pentru Europa, unde cursul de medicina dezastrelor şi de bioterorism se desfăşoară doar la nivel de master sau de studii postuniversitare", spune Anca Buzoianu, decanul Facultăţii de Medicină.

Materia va fi introdusă în noul an universitar pentru studenţii din anii IV, V şi VI ai Facultăţii de Medicină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...