O lună de la accidentul din Apuseni

Data publicării:
o luna accident

Trei inspectorate pentru situaţii de urgenţă, sprijinite de la Bucureşti, au avut nevoie de aproape 7 ore pentru a localiza epava avionului pilotat de Adrian Iovan. Primul care a ajuns la victime a fost însă un pădurar.

"Domnișoara Aura era acolo, întinsă pe zăpadă. Doctorul Zamfir îi făcea rescuscitare, copilotul era în fața aeronavei, striga după ajutor... nu-și poate închipui nimeni", a povestit Argentin Todea, unul dintre salvatori.

Tot localnicii au fost cei care au ajutat la coborarea victimelor la baza muntelui. Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion au murit.

Câteva capete au căzut după accident. Premierul l-a demis pe secretarul de stat în Ministerul de Interne, Constantin Chiper, iar directorul ROMATSA şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au renunţat la funcţii.

Tot în urma accidentului aviatic, a demisionat şi ministrul de Interne, Radu Stroe.

Cazul a fost preluat de procurorii militari, după ce anchetatorii din Alba şi-au declinat competenţa, pe motiv că în dosar trebuie audiaţi chiar şi miniştri. Parchetul a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiuni de neluare şi nerespectare a măsurilor de securitate în muncă, iar personalul aeronautic civil este acuzat şi de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Alte capete de acuzare sunt ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...