Omul de Neanderthal, în Peştera Vârtop

Data publicării:
neanderthal

Este vorba despre o amprentă pietrificată, care s-a dovedit că aparţine unei forme umane care trăia în urmă cu 63.000 de ani. Obiectul de tezaur speologic a fost descoperit în sala Paşilor din peştera Vârtop de către o echipă de cercetători.

Deşi urma a fost descoperită în anii '70, abia de curând a putut fi datată. Specialiştii au făcut tomografia rocii în care s-a întipărit urma şi au stabilit astfel stratul şi perioada în care s-a format aceasta.

Preşedintele Asociaţiei Sfinx Gârda, Christian Ciubotărescu, spune că "la acea perioadă homo sapiens, respectiv specia noastră nu exista decât în Africa şi această urmă este deosebit de importantă din punct de vedere ştiinţific".

Cercetătorul Bogdan Onac de la Institutul de Speologie "Emil Racoviță" din Cluj-Napoca precizează că aceasta "este prima urmă de neanderthalian care a fost datată direct şi printre singurele de acest fel cunoscute în lume".

Urma are 22 cm lungime şi 10,6 cm lăţime, iar degetul mare este depărtat de celelalte. Din acest motiv se presupune că aparţine unei forme umane, nu mai înalte de 1,46 m, care putea prinde obiecte cu piciorul, aşa cum fac maimuţele.

Urma de la Vârtop este cea mai veche amprentă de picior de om de neanderthal din lume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Anunțul făcut de autorități, la șase luni de la moartea actorului Matthew Perry
Pro FM
Fiica lui Eminem s-a măritat. Imagini de la nuntă. Hailie Jade i-a păstrat un dans tatălui ei faimos...
Film Now
Demi Moore, despre filmul în care a acceptat să apară nud: „Caut mereu materiale care mă împing în afara...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
VIDEO SUA pun pe MIG-ul Ucrainei „racheta momeală", imposibil de detectat de ruși. Se zăresc și F-16
Digi FM
Costel Constantin a murit. „Omul care a văzut moartea”, ultima piesă de teatru în care a jucat marele actor
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Fiul lui Michael Douglas s-a despărțit de mama copiilor săi, iar acum se luptă pentru custodia copiilor...
UTV
Scarlett Johansson acuza OpenAI ca i-a copiat vocea pentru ChatGPT