Antrenamente dure pentru militari. Americanii şi românii au simulat, în Bulgaria, un atac prin orbire temporară

Data publicării:
american spray

Pe filmul postat pe o reţea de socializare de militarii americani se vede cum unul dintre soldaţi primieşte o rafală de spray paralizant în ochi, iar soldatul trebuie să demonstreze că se coordoneză cu brio. Aleargă dintr-un punct fix în altul, unde un potenţial adversar îl aşteptă. Chiar dacă tehnicile ofensive sunt la nivel elementar, de multe ori soldaţii reuşesc cu greu să le aplice.

Brandon Gavette, instructor pentru arme non-letale USA Navy: "Spray-ul poate fi descris ca atunci când cineva îţi aruncă cu nisip direct în ochi şi incapacitatea de a scăpa de acea senzaţie imediat. Îi determină să suporte durerea. Dacă în realitate vor fi expuşi în mod accidental la aşa ceva vor şti ce se întâmplă şi vor putea să lupte.

Foştii luptători din România spun că acest tip de exerciții este de proveniență israeliană și pregăteşte forțele militare pentru posibile confruntări urbane.

Alexandru Gorga, fost luptător: "Este un exemplu de orientare și de imunizare efectiv la aceste substanțe, dacă stăm să ne gândim bine armata poate interveni în anumite situații la menținerea ordinii publice în anumite condiții în cazul de lege marțială sau alte situații."

Și chiar la o distanță considerabilă de baza militară unde se dreulează exercițiul și fără spray paralizant, antrenamentul reușește să uimească pe toți cei l-au vizionat.

"Mi se pare destul de brutal ca să fiu sinceră și cred că ăsta este doar unul dintre testele la care sunt supuși, cred că sunt teste și mai dure decât ăsta. Dar până la urmă trebuie să fie obișnuiți cu orice situație.", a spus o constănţeancă.

Exerciţiul multina'ional se desfăşoară în baza bulgară de la Novo Selo. La antrenamente mai participă militari din țări precum România, Albania, Serbia, Macedonia și Bulgaria. alături de puşcaşii marini.

reporter: Annabelle Borș
operator: Alexandru Brânzaru 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...