Cartier nou, străzi neasfaltate. Locatarii sunt sătui să umble prin noroi şi vor să-şi vândă casele

Data publicării:
strazi neasfaltate

La fiecare ploaie, noroiul devine stăpân pe străzile din cartierul Compozitorilor. Şi aşa se întâmplă din 2008 încoace de când cartierul de lux a fost inaugurat. Locatarii au şi uitat numărul reclamaţiilor pe care le-au făcut la primărie. Nu au cerut nici mai mult nici mai puţin decât să aibă un drum civilizat pe care să poată merge.

"Nu vrem asfalt de lux, dar măcar un pietriş să pună, să fim şi noi civilizaţi ca celilalţi că şi noi suportăm taxele şi impozitele". 

Indignaţi de nepăsarea autorităţilor, unii dintre locatari spun că îşi vor scoate apartamentele la vânzare.

Constintin Nicolau, preşedinte al Asociaţiei BL I 4: "Din Asociaţie fac parte 12 apartamente din care jumătate vor să-şi vând aparatamante din cauza situaţiei pe preţuri derizorii". 

Specialiştii constănțeni în urbanism susțin că străzile nu vor putea fi asfaltate până nu vor fi aduse în zonă toate utilitățile publice.

Claudiu Rădulescu, director firmă urbanism: "Trebuie să coordonăm programul de asfaltare a străzilor respective cu iluminatul stradal pentru a nu sparge asfaltul pentru montarea cablurilor electrivce".

Autoritățile locale au promis că în acest an va începe asfaltarea mai multor străzi din zonă, imediat după ce timpul va permite acest lucru și va instalat și iluminatul public.

reporter: Marieta Iorga
operator: Alexandru Brânzaru 

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Bebe Rexha, ținta unor noi incidente pe scenă, în Wisconsin: „Nu trebuie să se ajungă aici”. A fost nevoie de...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Joacă în „Mihai Viteazul" și cu Victor Rebengiuc. „Dispare" la 38 de ani
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia