Catedrala şi Palatul Arhiepiscopal, în restaurare. După 50 de ani, se fac lucrări la structura de rezistenţă

Data publicării:
catedrala-petru-pavel-constanta

sursa foto: crestinortodox.ro

Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost restaurată şi consolidată ultima dată în 1951, după ce a fost bombardată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Atunci, cupola bisericii a fost complet distrusă, iar structura de rezistenţă a edificiului a avut de suferit. Între timp au apărut crăpături în pereţi, iar acest lucru a alarmat feţele bisericeşti.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "După mai bine de 50 de ani, Catedrala Arhiepiscopală va intra într-un amplu proces de reparaţii capitale. Cele mai importante lucrări vor fi efectuate la structura de rezistenţă. Lăcaşul de cult este plin de fisuri care pornesc din cupolă, până la fundaţie".

Benedict Georgescu, exarh Catedrala Tomisului: "Aceste fisuri sunt foarte grave, pentru că, la un seism de amploare se pot prăbuşi bolţile sau turlele". 

Lucrările de refacere vor fi ample: este vorba despre subzidire, consolidarea bolţilor şi a arcadelor, care costă aproximativ patru milioane de euro.

Urgenţă este şi refacerea structurii de rezistenţă a Palatului Arhiepiscopal. Cel de-al doilea Război Mondial dar şi cutremurul din 1977 l-au zdruncinat din temelii. Departamentul Tehnic al Arhiepiscopiei lucrează la primele studii şi a trimis un memoriu către Ministerul Culturii.

Călin Gavrilaş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului: "Lucrările de consolidare s-ar situa undeva la cifra de 9 milioane de lei, deci, aproximativ două milioane de euro. Însă, pe lângă acest memoriu, Arhiepiscopia Tomisului trebui să înainteze un dosar către o echipă de experţi tehnici pentru a face proiecte de consolidare". 

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Palatul Arhiepiscopal a fost construit în anul 1921. Fiind o clădire de o importanţă istorică deosebită, conducerea Arhiepiscopiei speră să obţină fonduri europene pentru reconsolidarea ei". 

Reprezentanţii Arhiepiscopiei nu pot spune cu exactitate când vor începe lucrările. Preoţii speră măcar ca anul acesta să fie terminate expertizele tehnice de către echipele avizate ale Ministerului Culturii.

reporter: Oana Manoilă
operator: Mihai Ciobanu

editor web: Anca Medrewa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...