Chirie mai scumpă. Preţul unui apartament în Constanţa este mai mare cu 20 la sută 

Data publicării:
blocuri sumerland

Valerică Zavală este proprietarul unui apartament cu două camere, în cartierul Inel II şi speră să îl închirieze unor studenţi. Chiar dacă zona nu este printre cele mai căutate, centrala cu gaze ridică semnificativ preţul.

Valerică Zaval, proprietar apartament: Este cu două camere, utilat complet, gaze. În închiriem cu 250 de euro pe lună."

Atunci când doresc să se mute cu chirie, cartierul Tomis Nord este favoritul studenţilor. Universitatea este în apropiere, iar mijloacele de transport în comun sunt la îndemână.

Ioan Ududec, agent imobiliar: "Nu au locuri în cămin şi vor să stea mai bine undeva într-un apartament, un apartament în care să împartă chiria, doi sau trei studenţi."

Dar unii studenţi preferă căminele chiar dacă nu au confort sporit şi sunt nevoiţi să locuiasca uneori şi patru într-o cameră. În plus, contează şi preţul, mult mai scăzut decât la gazdă.

Cei care au locuit anul trecut la comun cu alţi colegi de şcoală, nu sunt la fel de încântaţi şi preferă să închirieze un apartament sau o garsonieră: "Am stat anul trecut şi nu mi a placut. Depinzi de celălalte persoane si nu este tocmai ok. Preţurile de la apartamente? Sunt mai mari într-adevăr, dar confortul este mai bun şi se merită."

Agentii imobiliari spun ca cele mai ieftine apartamente cu doua camere de inchiriaza in zonele marginase cu 160 de euro, iar in apropierea campusului universitar cu 180 de euro. 

Ofertele de cazare pentru studenţi au apărut pe site-uri cu doua luni în urmă, iar în ultimele zile preţurile au explodat. Un apartament de lux ajunge să coste chiar şi 300 de euro.

reporter: Annabelle Borş
operator: Mihai Ciobanu

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...