Cuplul călător, la pas prin România. Următorul traseu pe care îl vor face cei doi tineri va fi în Asia

Data publicării:
CUPLU CALATOR

"Aicieram la Sarmisegetuza Regia, la Castelul Corvinilor, aici coboram de pe Munţii Retezat şi am găsit această turmă de oiţe cu ciobanul, am urcat şi ceva munţi, cum ziceam am fost în Retezat şi aici am fost pe vârful Peleaga", explică Claudia. 

Claudia şi Marius au 28, respectiv 27 de ani. Au renunţat la locurile de muncă din capitală şi pe toată perioada verii au luat România la pas. Cei doi tineri formează un cuplu de doi ani, iar de trei luni au devenit
cuplul călător.

Claudia Isai: Cred că dintotdeauna am fost pasionată de partea aceasta turistică, de călătorii, de a vedea lumea, de a cunoaşte cât mai multe locuri şi mi-am dat seama că vreau să fac din pasiunea mea o carieră.

Au pornit la drum cu un buget de aproximativ 2.500 de lei pe lună, pe care l-au şi respectat, ba chiar au muncit în schimbul unui prânz.

Şi nu se opresc aici. Peste puţin timp, vor pleca într-o călătorie în Asia, timp de aproximativ doi ani.

Claudia Isai: Acolo va fi diferit, în sensul că nu vom mai merge cu ocazia cum s-a întâmplat aici, va fi totul mult mai organizat, vrem să accesăm diferite programe prin care putem lucra la pensiuni, la hosteluri, la ferme, şi în schimbul
orelor lucrate acolo primim mâncare şi cazare şi astfel costul călătoriei noastre va fi mult mai redus.

După ce văd lumea, Claudia şi Marius vor să revină în România şi să pornească o afacere în turism.

Marius Potolea: Să aducem străini în România, să viziteze ţara şi în acelaşi timp să plecăm şi cu români în locurile în care noi am fost, să le arătăm locurile frumoase, interacţiunea cu oamenii cu care noi am trăit acolo, dar foarte mult
vrem să ne bazăm pe a aduce străini în România.

În excursia lor prin ţară, cei doi au parcurs 8.000 de kilometri, dintre care 2.000 pe jos.

reporter: Luiza Nicolae
operator: Alexandru Brînzaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...