Gheare de pui, delicatese pentru China. 500 de tone se exportă, lunar, din Constanţa spre Asia

Data publicării:
ghearele de pui

 

foto: turism.bzi.ro 

La patru kilometri depărtare de localitatea Mangalia s-au pus bazele unei afeceri destul de profitabile: se procesează şi se vând gheare de pui. Totul este congelat şi pregătit pentru export.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: Aproximativ 500 de tone de gheare pui pleacă din acest loc, în fiecare lună, spre Portul Constanţa. Au de făcut un drum lung - 30 de zile cu vaporul, până în Hong Kong.

Fabrica aparţine unei firme din Turcia care se ocupă cu exportul ghearelor de peste 20 de ani. Managerul a ajuns în ţara noastră în urmă cu 15 ani, ca diplomat în relaţiile româno-turce şi a insistat ca afacerea să se extindă şi pe meleagurile noastre. Aşa că a cumpărat fostul abator de păsări din Mangalia. Investiţia, spune el, se ridică la peste 5 milioane de euro.

Tunka Cemil, managerul fabricii de procesare: În primă fază, am avut o discuţie cu toate abatoarele din ţară. Majoritatea personalului este alcătuit din femei.

Managerul spune că ar vrea să se extindă, dar nu are personal. Doreşte să mai angajeze 40 de oameni. Salariile pornesc de la o mie de lei şi pot ajunge până la 2.500 de lei, în funcţie de cât de mult doreşte fiecare să muncească.

Maria Gavrilescu are 42 de ani şi a lucrat la fostul abator până când s-a închis. Şi-a făcut mari probleme pentru că, al vârsta ei, nu dorea nimeni să o angajeze. Nu a deranjat-o că trebuie să curăţe gheare de pui mai ales că îşi aminteşte gustul ciorbei cu tacâmuri pe care mama ei o pregătea înainte de Revoluţie.

Maria Gavrilescu, angajat al firmei: Eu le mănânc cu plăcere. Încă le mănânc cu plăcere....ciorbe, răcituri. Românul ştie ce să facă cu gheara de pui.

Maria este printre puţinii români care încă le mai consumă. Mulţi nici nu vor să audă de gheare....la ceaun.

În timp ce mulţi spun că nu vor să-şi mai amintească nimic despre tacâmul din farfuria comunistă, chinezii le apreciază. Sunt o delicatesă, spun bucătarii, iar prepararea în stil asiatic a unei porţii de gheare durează în jur de 20-30 de minute.

Guo Qing Bai, bucătar: Se pun în apă fiartă şi se opăresc. Apoi, se adaugă sos de soia. Se prăjesc în ulei, apoi se adaugă ghimbir, praz şi anason

Ghearele de pui sunt extrem de sănătoase: au colagen şi sunt benefice pentru cei care vor să aibă o piele ca de bebeluş. La nivel naţional, de la an la an, exportul de gheare de pui a crescut cu 10%, astfel că, în 2014, România a vândut 12 mii de tone.

reporter: Oana Manoilă
operator: Alexandru Brînzaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...