Milioane de euro din confiscate. Depozitul Biroului Vamal din Constanţa Sud este plin 

Data publicării:
contrafacute depozit

"Jucării, pe a căror ambalaje găsim logoul unei mărci celebre, cât şi designul acesteia, iar înăuntru apare cu totul şi cu totul alt produs. Din punctul nostru de vedere, considerăm că este un caz de marfă contrafăcută.", nea spus un vameş.

Aceste articole sunt doar un exemplu dintr-o "mare" de mărfuri reţinute de vameşii constănţeni. Cum zilnic sute de containere tranzitează Portul Constanţa, şi controalele sunt dese.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "După analiza de risc, containerele selectate pentru control sunt aduse la această rampă, unde sunt inspectate de agenţii vamali."

Mărfurile considerate suspecte de vameşi sunt apoi trimise într-un depozit imens, dar în ultima perioadă neîncăpător.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "În acest depozit de aproape 1.000 de metri pătraţi se află mărfuri de toate felurile. De la jucării şi maşinuţe, până la baterii sau chiar haine."

Până în prezent, 2015 s-a dovedit a fi un an plin, valoarea mărfurilor reţinute atingând cote ameţitoare.

Eduard Gheorghe, inspector vamal: "Comparativ cu anul trecut, e un început de an, să zicem, cu ghilimelele de rigoare, bun"!

Mai precis, în 2014, rezultatul celor 200 de acţiuni au dus la reţinerea a peste 20 de milioane de obiecte, în valoare de 11.700.000 euro. Asta înseamnă mărfă de 32.000 de euro zilnic.

Surpriza vine însă la cifrele din prima parte a anului acesta: în doar 5 luni, au fost reţinute obiecte în valoare totală de 10.500.000 de euro, adică nu mai puţin de 65.000 de euro în fiecare zi. După ce mărfurile sunt depistate de controlorii vamali, aceştia iau legătura cu proprietarul mărcii.

Eduard Gheorghe, inspector vamal: "În momentul în care titularul infirmă că e contrafăcut, că produsul poate să fie şi produs original, marfa se returnează agentului economic. Dacă avem confirmare de produs contrafăcut, urmează distrugerea."

După distrugerea obiectelor contrafăcute, care se face într-o proporţie de 80%, depozitul se închide. Dar doar până la următorul trasport cu marfă suspectă.

reporter: Paul Greavu

operator: Mihai Ciobanu 

Marfă reţinută în 2014

Număr de obiecte - 20.074.174
Valoarea mărfii - 11.741.149 euro
Valoarea zilnică - 32.167 euro

Marfă reţinută în ianuarie-mai 2015

Numărul de obiecte - 5.562.007
Valoarea mărfii - 10.536.481 euro
Valoarea zilnică - 65.443 euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...