Navă de lux în Portul Constanţa. Peste 200 de turişti americani vizitează Delta Dunării şi Capitala

Data publicării:
star pride

sursa foto: www.cruisecompete.com 

Silver Pride face parte din categoria navelor de croazieră medii ca mărime dar luxuase, care transmit pasagerului ideea de intimitate. Nava este un mic orăşel plutitor unde principalul scop este relaxarea şi buna dispoziţie. 145 de oameni care fac parte din personalul vaporului stau la dispoziţia pasagerilor zi şi noapte.

Alan McCarry, comandantul navei: "Este distractiv să te afli aici, este o atmosferă foarte prietenoasă pentru toţi cei aflaţi la bord, dar şi pentru echipaj. Avem un număr mare de turişti care se reîntorc de mai multe ori şi care se simt foarte bine."

Pe trei dintre punţi sunt dormitoarele pasagerilor. Cel mai spaţios se află la ultimul etaj: are patru încăperi, verandă cu vedere la mare, televizor, seif, un dressing încăpător şi o cadă cu jacuzzi.

Restul, arată ca o cameră obişnuită de hotel. Şi costul este pe măsura luxului: cea mai ieftină începe de la 700 de dolari, iar cea mai scumpă poate ajunge la aproape 1300 de dolari pe zi. Pe lângă dormitoare de 4 şi 5 stele, turiştii au parte de o suită de posibilităţi de petrecere a timpului liber.

Cezar Micheten, agentul navei: "Au cinema, au restaurante, piscină, au formaţie în fiecare seară, entertainment."

Şi, evident, mese bogate din bucătăria grecească, thailandeză, franţuzească, spaniolă, americană cu preparate din vită, peşte, miel, porc şi pui, dar şi mâncăruri vegetale şi o gamă largă de băuturi alcoolice şi răcoritoare.

"Mâncăm mult. Mâncarea este delicioasă deci ne petrecem jumătate din timp mâncând şi simţindu-ne bine.", a spus un pasager. 

Turiştii care au vrut să facă puţină mişcare şi să afle ce frumuseţi ascunde ţara noastră au mers în excursii în Delta Dunării şi în Bucureşti.

Reprezentanţii Portului Constanţa spun că în perioada următoare va fi tranzitat masiv de nave de croazieră.

Teodor Patrichi, directorul Terminalului de Pasageri: "În acest sezon avem programate în jur de 53 de nave de pasageri dintre care 18 sunt fluviale."

Pachebotul Star Pride va rămâne în Constanţa până în această seară la ora 22.00. În România este a treia escală pe care o face vaporul: a plecat de la Istanbul şi până la Constanţa a făcut două opriri: în Asmara şi Odesa. De aici va merge în Bulgaria unde va acosta în porturile din Varna şi Nessebar, iar la final nava se va întoarce la Istanbul.

reporter: Annabelle Borş
operator: Florin Boboc 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Veronica", rolul pe care s-au „bătut" două fetițe. De ce a purtat perucă mica eroină a filmului?
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Nicu Covaci a fost internat din nou la ATI la Spitalul Judetean Timisoara. Mesajul transmis de colegii de la...