Nicuşor Constantinescu este în ţară. Declaraţia aparţine avocatului său

Data publicării:
nicusor ctinescu

Judecătorii constănţeni au analizat plângerea formulată de către Nicuşor Constantinescu împotriva deciziei procurorilor DNA, care i-au interzis să părăsească ţară pentru 30 de zile.

Şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise. La ieşirea din sala de judecată, avocatul preşedintelui Consiliului Judeţean a declarat că Nicuşor Constantinescu se află încă în ţară.

Reamintim că, în urmă cu 3 zile procurorul şef al DNA Constanţa i-a ridicat interdicţia de a părăsi ţara, pentru 15 zile, pentru a se putea deplasa în Statele Unite ale Americii, unde are o programare la o clinică medicală.

Pe 30 ianuarie, însă, intră în vigoare interdicţia de 30 de zile a părăsi ţara, în cazul în care astăzi, magistraţii se vor pronunţa în favoarea DNA.  

Senatorul Moga: "Mă voi adresa Parlamentului în cazul Nicuşor Constantinescu"

Colegul de partid al lui Nicuşor Constantinescu şi senator PSD Constanţa, Nicolae Moga susţine că se va adresa Parlamentului, în privinţa procedurii DNA de ridicare a lui Nicuşor Constantinescu pentru a fi dus la audieri.

"O să mă adresez Parlamentului, să văd care e protocolul între Procuratură şi MAI. În cazul acesta puteau să intervină jandarmii, îmbrăcaţi în uniformă. Mandatul de aducere a fost fluturat. Nici nu au prezentat legitimaţia. Ei puteau să fie nişte tâlhari de pe stradă care să-l umfle pe Nicuşor Constantinescu, să-l bage într-o maşină, să îi ia gâtul".

redactor: Poliana Căpitan

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"