Pasiuni lumeşti la mânăstirea Casian. Călugării scriu poezii, studiază ştiinţe exacte sau speologie

Data publicării:
manastirea casian

În afară de iubirea pentru Dumnezeu, părintele Ioan are înclinaţie către poezie. A publicat până acum două volume de versuri şi alte patru de eseuri. Dar mai mult decât poezia, iubeşte ştiinţele exacte.

Părintele Ioan: "Matematica mi-a fost întâia mea dragoste, cum îi spuneam eu când eram adolescent. Matematica mi-a făcut foarte bine pentru că îti ordonează structura mentală şi îţi dă un tonus psihic de a merge mai departe în examenele vieţii pe care le ai în faţa ta".

În perioada liceului a fost olimpic la matematică şi a continuat studiile la o facultate cu acelaşi profil, în Capitală. Iubirea pentru Dumnezeu a fost însă mai puternică. A urmat la scurt timp cursurile Facultăţii de Teologie de la Târgovişte după care a intrat în viaţa monahală. Părintele spune că cele două ştiinţe, matematica şi teologia sunt compatibile.

Stareţul mănăstirii Casian scrie cărţi. Iustin Petru are doar 36 de ani şi în ultimul volum publicat vorbeşte despre închisoarea de la Periprava, unde a fost închis părintele Iustin Pârvu, duhovnicul său de la mănăstirea Petru Vodă din Neamţ . Dar stareţul are o altă mare pasiune: muntele.

Iustin Petre, stareţul mănăstirii Casian: "Când am descălecat prima dată aici, pe dealul Casienilor, am zis, în sinea mea că Dumnezeu mă iubeşte. Tocmai pentru că eu am o pasiune din tinereţe pentru munte, pentru stânci... 00:06:19:11 00:06:23:00 Am practicat la un moment dat aceste sporturi montane, şi turismul ecvestru şi alpinism şi speologie. Tânjesc aşa, ce să vă zic, mi-e dor să merg pe munte. Am mai urcat pe munte, vă daţi seama, când merg la mănăstiri în Moldova, urci, dar mi-e dor să mai stau câteva zile, o săptămână, cu cortul". 

Fratele Cornel a fost, înainte să slujească în casa Domnului, ziarist.

Fratele Cornel: "A fost o perioadă în carierera mea gazetărească. Ziarul pe care îl conduceam „Deşteptarea", a intrat pe mâna unor mafioţi şi de atunci am încetat să scriu în presa cotidiană. Dar activitatea de gazetar am continuat-o în presa literară".

În chilia mică în care trăieşte acum, un perete întreg este ocupat de o bibliotecă unde, stau la loc de cinste cărţile scrise chiar de el, dar şi premiile literare primite. ( IMAGINI CU DIPLOMA AICI 00:04:33:05 -- 00:04:49:22)

Călugării de la Mănăstirea Casian vor ca în viitor să organizeze în cadrul lăcaşului de cult un cerc literar.

reporter: Poliana Căpitan
operator: Cătălin Vârban

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...