Patru cartiere din Constanţa nu au avut apă timp de 13 ore

Data publicării:
dorel raja

Conducta a cedat aseară, în jurul orei 19.00. În 15 minute, apa care a ţâşnit din magistrală a inundat mai multe străzi din cartierul IC Brătianu, dar şi varianta de ocolire a oraşului.

"Din conducta spartă a curs atât de multă apă încât aceste două rezervoare, folosite pentru stocarea produselor petroliere, care erau îngropate în această zonă, au fost pur şi simplu scoase din pământ", a spus Poliana Căpitan, reporterDigi24 Constanţa.

Cum presiunea pe conducta avariată a scăzut, oamenii din zonă s-au trezit fără apă la robinet. Fără să ştie ce s-a întâmplat, au sunat continuu la compania de apă. Nu mai puţin de 200 de apeluri telefonice au înroşit liniile dispeceratului de urgenţă.

Reprezentanţii societăţii de apă spun că de vină pentru avaria produsă pe magistrală este firma care construieşte în această zonă o benzinărie deşi nu avea avizul necesar de la RAJA. Deşi, în ultimele trei săptămâni constructorul a fost somat în mai multe rânduri să realizeze un proiect care să prevadă şi lucrări de protecţie a conductei, acesta a făcut tot ce l-a tăiat capul, spune directorul societăţii de apă.

"Pe data de 8 li s-a trimis notificare prin executorul judecătoresc pentru a stopa imediat lucrările. Cu o nonşalanţă vecină cu inconştienţa au trecut şi de această notificare prin executorul judecătoresc, astfel încât, pe data de 9, societatea RAJA a notificat Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a interveni şi a-şi face datoria. După cum vedeţi au trecut 12 zile şi şi-au făcut datoria, între ghilimele!", susţine Felix Stroe, directorul general SC RAJA SA Constanţa.

Locuitorii cartierelor afectate spun că de când conducta a cedat, nimeni nu i-a anunţat de ce nu au apă la robinet.

"În urma avariei peste 5400 de metri cubi de apă au fost pierduţi, iar reprezentanţii RAJA spun că valoarea totală a lucrărilor de reparaţie este de 800. 000 de lei", a spus Anamaria Stoica, reporter Digi24 Constanţa.

Conducerea regiei de apă spune că va face plângere penală împotriva firmei de construcţii care a executat lucrările în zonă.

Contactat telefonic, directorul firmei care a executat săpăturile nu a dorit să comenteze situaţia, precizând doar că atunci când s-a produs incidentul angajaţii lui nu lucrau în zonă.

reporteri: Poliana Căpitan, Anamaria Stoica
opreratori: Alex Şerbănescu, Matei Ghioc

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...