Preparate alese, gătite cu flori. Constănțenii au avut ocazia să deguste zeci de feluri de mâncare

Data publicării:
preparate cu flori

Datorită modului unic prin care a diversificat gastronomia tradiţională, Claudia Romana Rista mai este cunoscută şi ca "Fata care găteşte cu flori".

La Constanţa, ea a preparat peste trei sute de porţii, din zece sortimente de mâncare. Pentru toate acestea au fost necesare 48 de ore de muncă continuă. Pita di prassi, salata grecească pe pită, tzaziki cu mirodenii şi flori sau plăcinta grecească, acestea au fost doar câteva din specialităţile pe care Claudia le-a pregătit pentru constănţeni.

"Sunt câteva flori comestibile pe care le utilizez în mod frecvent, cum ar fi levănţica, petalele de albăstrele, de floarea soarelui, de gălbenele", spune Claudia Romana Rista.

Claudia Rista spune că a renunţat la o carieră de manager în vânzări şi a luat-o de la zero, în lumea gastronomiei.

Gătitul pentru ea a devenit o pasiune în urmă cu câţiva ani când a călătorit în regiunea Provence din Franţa, unde a descoperit plăcerea gustului unor preparate care conţineau lavandă.

De atunci, a început să gătească diferite preparate pe care le-a îmbogăţit cu petale de flori.

La degustarea acestor specialităţi au luat parte 80 de persoane, iar reacţiile nu au întârziat să apară. Câteva doamne spun chiar că vor încerca să gătească în propria bucătărie astfel de preparate.

Aceste preparate, din flori si mirodenii, i-au adus Claudiei mai multe medalii la diferite concursuri internaţionale la care a participat.

reporter: Daniel Leancă
operator: Cristian Caciauna

Editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...