Vrea să fie anchetat de un alt procuror. Nicuşor Costantinescu a cerut recuzarea lui Andrei Bodean

Data publicării:
nicusor evz

Se pare că este un demers prin care Nicușor Constantinescu vrea sa nu mai fie anchetat de procurorul care cel putin de doi ani încoace l-a chestionat sistematic pentru toate infractiunile de care este acuzat de DNA la Constanta.

De altfel, acesta nu este primul  pas pe care preşedintele Consiliului Judeţean l-a facut în speranţa că dosarele sale vor fi atribuite altor procurori.

Constantinescu a depus împotriva lui Andrei Bodean, la Înalta Curte, o plângere pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu, specificând că există o stare conflictuală între procuror şi el. Constantinescu  spune că imparţialitatea lui Andrei Bodean este pusă sub semnul îndoielii şi prin modul în care acesta a instrumentat dosarele penale împotriva sa.

Preşdintele CJ mai susţine că anchetatorul DNA a făcut demersuri către Ambasada SUA pentru anularea vizei medicale acordate în 14 ianuarie anul trecut, iar din acest motiv a fost nevoit să-şi reprogrameze consultaţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...