Deveselu, pe harta lumii  

Data publicării:
040314 DEVESELU

Pentru România blocului militar comunist, Statele Unite ale Americii erau întruchiparea duşmanului capitalist în forma sa extremă. Revoluţia a spart acest tipar şi imposibilul s-a produs. Americanii au venit în România. Şi nu oricum, ci ca să instaleze aici o parte a scutului antirachetă al Europei. Astfel, proiectul NATO a aşezat localitatea Deveselu pe harta geostrategică a lumii.  

Alegerea americanilor a vizat fosta bază militară de aviaţie de la Deveselu, înfiinţată la începutul anilor '50. Sute de piloţi au zburat de pe aerodromul de aici, până în 2002, când Armata a închis unitatea.

Unul dintre cei 50 de piloţi care au activat aici a solicitat să-i fie donat avionul la manşa căruia zburase peste 500 de ore. Octavian Marghescu a reuşit să-l obţină şi l-a instalat chiar în faţa blocului în care locuieşte, în cartierul Aviatorilor.

În februarie 2010, localnicii din Deveselu au aflat că la fosta bază militară vor fi instalate elemente din sistemul de apărare antirachetă din Europa. Lucrările la obiectivul militar au început însă abia în toamna anului trecut. Oamenii de aici au acum şansa de a beneficia şi ei de nişte facilităţi.

„Comuna Deveselu, după înfiinţarea bazei de la Deveselu, a beneficiat de trei proiecte care încă sunt în derulare, unul se referă la alimentarea cu apă, cel de-al doilea la reţeaua de canalizare şi al treilea este reabilitarea drumurilor comunale cu covor asfaltic”, a spus Eugenia Gheorghe, secretarul Primăriei Deveselu.

În baza din comuna olteană vor fi 500 de militari americani, care vor gestiona cele mai moderne elemente din arsenalul NATO. Valoarea investiţiei de bază este de 400 de milioane de dolari, plus alţi 20 de milioane anual pentru întreţinere. Localnicii nu se complică să ştie aceste detalii. Dar ştiu că s-a schimbat deja ceva în viaţa lor.

„Acum, cu venirea americanilor, vă daţi seama că se cunoaşte şi dincolo peste ocean şi toată lumea ne cunoaşte, indiferent unde ajungem, indiferent că traversăm graniţa, când se uită în buletin sau în paşaport şi văd Deveselu sunt puţin surprinşi şi chiar intră în discuţie cu noi”, spune Dorel Gorcea, viceprimar Deveselu.

Scutul antirachetă înseamnă, însă, şi o şansă pentru companiile româneşti de a primi contracte nesperate în urmă cu doar câţiva ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...