Întăriri pentru o clasare mai bună. Minim trei jucători vor aduce, oficialii olteni, în această vară  

Data publicării:
030615 intariri

Oficialii echipei CS Universitatea Craiova sunt în această perioadă în negocieri cu mai mulţi jucători, atât din campionatul intern cât şi străini. Minim trei fotbalişti vor să aducă oltenii, asta şi în funcţie de cei de care se vor despărţi.  

Până acum a fost reziliat contractul cu sârbul Brac, iar în aceste zile se discută cu Avrămia, Sin, Curelea, Ferfelea şi chiar Târnăcop, ruperea înţelegerilor.

Locul cinci din acest sezon îi obligă pe olteni să spere la mai mult pentru sezonul viitor.

Craiovenii vor ca de la anul, şi echipa secundă să facă pasul spre Liga a treia. Ei vor juca la baraj pentru promovare, adversarul nefiind încă stabilit. Pentru a-şi atinge obiectivul, antrenorii Zamfir şi Mogoşanu vor primi sprijin de la prima echipă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...