Operaţie în premieră, la Craiova. Unui bărbat i-a fost scoasă o parte dintr-un plămân printr-o incizie de 4 cm  

Data publicării:
240315 operatie

Un doljean şi-a recâştigat şansa la o viaţă normală după o intervenţie complicată la plămâni. Omul care abia a ajuns până la spital, se simte bine acum şi în curând va fi externat. Totul cu ajutorul unei echipe de medici craioveni care a riscat şi a dus până la capăt, cu brio, o intervenţie care nu a mai fost făcută până acum în România. Bărbatului i-a fost scoasă o parte dintr-un plămân printr-o singură incizie de 4 cm

Ştefan Pârvu are 61 de ani și a ajuns la spital în urmă cu câteva zile acuzând dureri la spate. În urma mai multor analize, medicii i-au spus că trebuie să se opereze și că va fi supus unei intervenții executate, în premieră, în România.

Operația clasică se realiza, în mod normal, printr-o incizie de cca 10-14 cm, însoțită obligatoriu de depărtarea a două coaste alăturate pentru a ajunge în cavitatea toracică. Numai că, de această dată, totul a fost mult mai simplu și mai puțin dureros pentru pacient. Șeful Clinicii de Chirurgie Toracică de la Spitalul Județean a reușit ce doar un renumit chirurg din Spania a mai făcut în România, în urmă cu 2 ani.

Doljeanul se simte acum bine și așteaptă să fie externat.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...