Protest al minerilor la Petroşani. Ortacii sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă

Data publicării:
121214 MINERI

Le este frică să mai intre în subteran, pentru că instalaţiile sunt vechi şi nu mai prezintă siguranţă. Peste 400 de mineri de la exploatările de huilă Lonea, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului au cerut conducerii măsuri urgente de securizare a minelor. Ortacii sunt nemulţumiţi şi pentru că nu şi-au primit bonurile de masă şi primele de sărbători.

„Lumea este foarte nemulţumită. Nu avem cu ce lucra la front, nu avem stâlpi, nu avem plasă de susţinere, sape. Totul cumpărăm”, spune un miner.

Protestul minerilor din Valea Jiului a început după ce tura a treia a refuzat să intre în subteran. 400 de ortaci şi liderii lor au protestat în curtea Societăţii Naţionale a Huilei din Petroşani. După câteva ore de negocieri s-a stablit că bonurile de masă vor fi distribuite.

„În ceea ce priveşte prima de Crăciun, mâine dimineaţă, la ora 08:00, ne întâlnim cu Comisia de administraţie, iar limita de la care vom începe negocierea, limita inferioară este de 400 de lei”, a spus Petre Nica, lider sindicat.

Compania Huilei include minele Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, alături de termocentralele Mintia şi Paroşeni, şi numără 6.700 de angajaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...