S-au retras apele. Locuitorii din Movileni s-au întors la casele lor

Data publicării:
070314 MOVILENI

Locuitorii din Movileni, Olt, s-au întors în gospodăriile lor. Apele s-au retras, însă în urma lor au rămas zeci de curţi şi grădini distruse. Oamenii sunt multumiţi că au avut inspiraţia să ducă animalele la adăpost şi să pună saci la uşi, pentru a nu le intra apa şi în case.

Celor 30 de familii evacuate, ieri seară, nu le-a trecut nici astăzi spaima pe care au trăit-o. După ce au păţit în 2005, când apele au intrat în case, oamenii au fost mai organizaţi şi şi-au dus animalele în deal, iar uşile au fost astupate cu saci de nisip.

„Am avut un număr total de 11 localităţi afectate de revărsarea a 2 pârâuri”, a spus Cătălin Rotea, prefectul judeţului Olt.

Locuitorii din Movileni spun că pagubele sunt totuşi mari. Grădinile unde au cultivat legume pentru traiul zilnic au fost distruse.

Autorităţile au inspectat în permanenţă zona şi spun că pericolul a trecut. Cauzele însă rămân.

„ Podurile sunt subdimensionate, fapt ce a condus la devărsarea malurilor”, a spus Ion Mutu, reprezentant ABA Olt.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...