Zeci de persoane din Tg. Jiu au aşteptat la coada sărăciei. Oamenii s-au înghesuit, pentru a primi ulei gratuit  

Data publicării:
260813 ulei tg jiu

A fost coadă la alimentele oferite gratuit de Uniunea Europeană. Zeci de persoane din Tg. Jiu au stat la rând toată noaptea, pentru a primi câţiva litri de ulei. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au împărţit bonuri de ordine, dar oamenii s-au înghesuit, aşa că a fost nevoie de intervenţia jandarmilor.

Zeci de persoane s-au aşezat la coadă încă de la lăsarea întunericului, pentru a prinde câţiva litri de ulei oferiţi gratuit de Uniunea Europeană. Oamenii au aşteptat până dimineaţă, ca să apară funcţionarii care împart ajutoarele. Chiar dacă valoarea uleiului nu depăşeşte 35 de lei, beneficiarii pachetelor spun că merită aşteptarea. Mai ales că cei care primesc alimentele au venituri foarte mici şi abia reuşesc să trăiască de pe o zi alta.

Pentru a evita înghesuiala din fiecare an, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Gorj au împărţit bonuri de ordine.

„Am luat această măsură de distribuire a celor 150 de bonuri, tocmai pentru a evita aglomeraţia. N-am reuşit, pentru că la români e tradiţie, în primele zile vine toată lumea, chiar dacă noi am anunţat acest lucru public, avem toată cantitatea, nimeni nu va pleca acasă fără ulei, dar trebuie să gestionăm situaţia şi să evităm aglomeraţia”, spune Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Tg. Jiu.

În total, 6.500 de oameni din Târgu - Jiu primesc ajutoare de la Uniunea Europeană. Printre beneficiari se numără pensionarii cu venit sub 400 de lei, şomerii, persoanele cu handicap, dar şi cele care primesc ajutor social de la primărie. În perioada următoare vor ajunge şi celelalte alimente: făina, mălaiul, pastele făinoase, zahărul, mierea, zacuscă şi conservele din carne.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...