Au început lucrările pe strada Stadionului

Data publicării:
strd stadionului nov

Secialiştii spun că în subteran au găsit pierderi de apă din conducte precum şi un colector dezafectat, dar nesigilat al societăţii Electrocentrale.

În cursul zilei de miercuri, muncitorii au excavat în zonă pentru a reabilita conducta de apă.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "Lucrările în această zonă se vor desfăşura în două etape. În prima etapă se vor face lucrări la cele două conducte de apă din zonă, lucrări pe care le face Apă Canal. În a doua etapă se va reface drumul, pornind de la fundaţie şi încheind cu carosabilul".

În paralel, Primăria va realiza lucrări de refacere a pantelor de înclinare a spaţiilor verzi adiacente blocurilor din zonă, iar mai apoi va repara şoseaua.

Pe strada Stadionului, respectiv segmentul cuprins între sensul giratoriu şi intersecţia cu strada Oţelarilor, nu se mai circulă încă din luna iulie.

În zona cu restricţii sunt amplasate indicatoare rutiere de dirijare a traficului. Şoferii trebuie să folosească rutele ocolitoare care trec pe la inelul de rocadă, dinspre şoseaua de centură şi punctul de trecere bac.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Bebe Rexha, ținta unor noi incidente pe scenă, în Wisconsin: „Nu trebuie să se ajungă aici”. A fost nevoie de...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Joacă în „Mihai Viteazul" și cu Victor Rebengiuc. „Dispare" la 38 de ani
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia