BRĂILA. Bunea Stancu nu renunţă la funcție

Data publicării:
bunea stancu 1

Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, nu renunţă la fotoliul din Consiliul Judeţean Brăila. El a contestat ordinul prefectului judeţului Brăila, Vasilica Vîlcu, privind revocarea sa din funcţie.

Potrivit portalului Tribunalului Brăila, contestaţia acestuia a fost înregistrată pe 4 decembrie și conform legii, judecătorii brăileni trebuie să se pronunţe în cel mult 30 de zile.

Vasilica Vîlcu - prefectul judeţului Brăila: "Dat fiind faptul că au expirat cele 10 zile în care domnul Gheorghe Bunea Stancu avea dreptul să conteste ordinul prefectului de revocare din funcţie, astăzi ne-am adresat Tribunalului Brăila pentru a obţine date oficiale în acest sens, urmând ca la primirea răspunsului să fie adoptate măsurile legale în consecinţă".

Dacă şeful suspendat al CJ Brăila nu ar fi contestat decizia Prefecturii, ordinul devenea definitiv şi s-ar fi demarat procedurile pentru organizarea alegerilor anticipate. În acest caz, dispoziția Prefecturii a fost emisă de prefectul judeţului Brăila pe 26 noiembrie, la câteva zile după ce instituţia a analizat informarea ANI în privinţa grefei emise de către Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie în dosarul "Sportul".

Potrivit ANI, şeful Consiliului Judeţean Brăila a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese şi a săvârşit "infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie".

Asta după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde este acţionar majoritar.

Conform aceleiaşi surse, din data de 31 august 2012, Stancu a semnat contractele de asociere între instituţia pe care o conducea cu Clubul de Fotbal Brăila și Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea" Brăila.

În acest fel a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei. La ora actuală Stancu este judecat de Tribunalul Vrancea.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator imagine: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...