FOTBAL. Slobozia, gazdă primitoare pentru Oţelul

Data publicării:
jucatori otelu1

Conducătorii clubului din Slobozia au confirmat discuţiile cu cei de la Oţelul, însă au precizat că nu s-au făcut încă demersurile oficiale pentru închirierea arenei.

Ilie Lemnaru - director sportiv Unirea Slobozia: "Într-adevăr au fost discuţii cu domnii din conducere de la Oţelul Galaţi, mai precis cu domnul Burcă şi domnul Florin Marin. Au venit, am văzut împreună baza sportivă, am fost împreună la Primărie pentru a stabili despre ce este vorba, contractul, ce trebuie să îndeplinească ca să poată evolua la Slobozia. În principiu, toată lumea a fost de acord. Acum rămâne ca dânşii să se hotărască dacă vin sau nu la Slobozia".

Chiar şi iubitorii de fotbal din Slobozia îşi doresc ca Oţelul să joace în oraşul lor, cu atât mai mult cu cât echipa locală de ligă secundă s-a desfiinţat în urmă cu jumătate de an.

Ilie Lemnaru - director sportiv Unirea Slobozia: "Primirea echipei din Galaţi ca să vină la Slobozia să joace... toată lumea a fost de acord pentru că publicul din Slobozia este dornic de fotbal şi tot timpul a fost stadionul aproape plin la toate meciurile din Liga a II-a".

Oţelul a fost nevoită să caute o altă arenă pe care să joace în Liga a II-a după ce a fost evacuată de pe arena din Galaţi de proprietarul stadionului, ArcelorMittal.

reporter: Marius Ţuca, Tudorel Ene
operator: Florin Boboc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...