Subprefectul Brăilei a demisionat din funcție

Data publicării:
zapada braila

Hotărârea privind eliberarea lui Cătălin Grosu de pe post a fost adoptată în şedinţa de Guvern din 7 ianuarie, iar o zi mai târziu decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Cătălin Grosu -fostul subprefect al județului Brăila: "Potrivit legii, din 6 în 6 luni mi se solicita acordul pentru prelungirea detașării și în 28 decembrie expira acest termen. Anterior mi-a fost solicitat acest acord, nu l-am mai dat și în următoarea ședință de Guvern s-a decis încetarea detașării".

Fostul subprefect spune că singurul motiv care stă în spatele acestei decizii este unul strict personal.

Cătălin Grosu -fost subprefect județ Brăila: "Din considerente de ordin personal am ajuns la concluzia că trebuie să mă ocup și de familie mai mult, să acord și familiei mele timp corespunzător, pentru că activitatea de aici presupune dedicare totală și disponibilitate la fel, iar pe termen lung încept să apară disfuncții în alte sectoare ale vieții private".

Pentru a face față cu brio acestui post de înalt funcționar public, Cătălin Grosu spune că înlocuitorului său nu ar trebui să-i lipsească patru calități importante.

Cătălin Grosu - fostul subprefect al județului Brăila: "Răbdare, calm, spirit de organizator, viteză de reacție".

Întrebat dacă există propuneri în privinţa unui înlocuitor, prim-vicepreședintele PSD Brăila a spus că subiectul nu a fost încă discutat în interiorul partidului.

Cât despre posibilitatea ca UNPR-iştii să primească - în urma negocierilor de la Centru - poziţia de subprefect al judeţului, primarul a evitat să comenteze, însă nici nu a negat că aceştia ar putea avea o şansă de a face propunerea, ca urmare a alianţei actuale.

Aurel Simionescu, prim-vicepreședinte PSD Brăila: "Nu o să discutăm de un partid, să vedem care sunt propunerile, să vedem pe cine credem noi că ar putea să fie".

Cătălin Grosu a fost subprefect al județului Brăila timp de doi ani și jumătate, acesta fiind numit pe funcție în iunie 2012.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...