TENIS. Patricia Ţig a câştigat turneul. Trofeul Municipiului Galaţi i-a adus 12 puncte în clasamentul WTA

Data publicării:
tenis patricia

Patricia Ţig a învins-o în finală pe Irina Bara, în trei seturi: 7-6, 3-6, 6-2.

În primul set, Irina Bana, numărul 537 în lume, a reuşit două break-uri şi a condus cu 5-2, dar Patricia Ţig a revenit şi a dus setul în tie-break, pe care l-a câştigat cu 7-3.

Setul al doilea a revenit Irinei Bara, iar în decisiv echilibrul s-a rupt după 1-1, Patricia Ţig reuşind patru game-uri consecutive.

Irina Bana - finalista Trofeului Galaţi: "Şi ea a jucat mai bine în momentele importante, are mai multă experienţă, este mai mare ca mine... se mai întâmplă".

Patricia Ţig a fost foarte încântată, mai ales că a reuşit victoria în oraşul natal.

Patricia Ţig - câştigătoarea Trofeului Galaţi: "Mi-am dorit foarte mult, fiind acasă. Şi data trecută, am făcut cam tot ce am putut să zic, dar de data asta am fost un pic mai motivată şi chiar mă bucur foarte, foarte tare că am reuşit performanţa asta".

Organizatorii au fost şi ei mulţumiţi că trofeul a rămas la Galaţi.

Florin Şipoş - organizatorul turneului: "A fost un turneu grozav, suntem foarte bucuroşi că a câştigat spăortiva noastră Patricia Ţig".

Trofeul Municipiului Galaţi a avut premii în valoare totală de 10.000 de dolari, iar câştigătoarea a primit 12 puncte WTA.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Dan Lare

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...