Tot mai mulţi gălăţeni ajung la medic

Data publicării:
pacienti nehoiu

În ultima săptămână de monitorizare, la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi s-a observat o creştere semnificativă a numărului de gălăţeni diagnosticaţi cu viroze respiratorii.

Anul trecut, în aceeaşi perioadă pe listele Direcţiei erau înregistraţi 3.000 de gălăţeni, faţă de peste 5.000 cât sunt acum.

dr. Valentin Boldea, purtător de cuvânt DSP Galaţi: „Cele mai multe cazuri au fost la grupa de vârstă 5-14 ani, 1.623 de copii fiind diagnosticaţi cu viroză respiratorie."

120 de persoane au fost internate la recomandarea medicilor de familie.

Şi numărul gălăţenilor cu pneumonii a crescut în ultima săptămână.

De această dată, cea mai afectată grupă de vârstă a fost 15-49 de ani, faţă de săptămânile precedente când sugarii erau cei mai vulnerabili.

dr. Valentin Boldea, purtător de cuvânt DSP Galaţi„758 de cazuri de pneumonie, cu peste 100 faţă de săptămâna precedentă când au fost doar 625 de cazuri. 227 de persoane au necesitat spitalizare. Aceste variaţii de temperatură pot să favorizeze înmulţirea germenilor, la care se asociază şi umiditatea existentă în atmosferă. Populaţia are un sistem imunitar scăzut faţă de alte perioade, alţi ani din urmă."

Cum vremea se schimbă de la o zi la alta, iar gălăţenii sunt amăgiţi de razele de soare, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică se aşteaptă să crească şi în următoarea perioadă numărul îmbolnăvirilor cu infecţii respiratorii.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”