Aparatură nouă la Spitalul de Pediatrie. Trei monitoare performante vor fi amplasate în secţia ATI

Data publicării:
spitalul de copii sf maria

Trei monitoare performante au fost donate Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. Aparatura, în valoare de 55 de mii de euro, a fost donată de o fundaţie şi va fi folosită în secţia de terapie intensivă.

"Aceste monitoare umplu un gol în dotarea secţiei ATI, sunt foarte importante, de ultimă generaţie şi acoperă problemele de AP, terapie intensivă, bolnavi critic și programul de transplant fără de care acestea nu s-ar putea realiza, astfel că aceste monitoare care sunt de ultimă generaţie au posibilitate în afară de monitorizare a funcţiilor vitale, invazive şi noninvazive şi posibilitatea de transport având module care permit să însoţim pacientul la diferite investigaţii," a spus Corneliu Paiu, şef secţie ATI. 

Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie"Sf. Maria": "Se cifrează în jurul cifrei de 55.000 de euro, sunt monitoare ultraperformante extrem de scumpe dar absolut necesare pentru activitatea din ATI."

Una din cele mai grave probleme de la Spitalul "Sfânta Maria" este aglomerația din ambulatoriu. Părinții însoțiți de copii așteaptă ore în șir pe holurile spitalului pentru a intra la consultații. Autoritățile s-au gândit acum să rezolve și această problemă.

Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliul Judeţean Iași: "Am luat decizia să reabilităm o clădire care nu mai era folosită în incinta spitalului, fosta clădire de preparare seruri iar la finalul acestei luni aprilie va fi gata şi cea mai mare parte a consultaţiilor care se dădeau în incinta spitalului, pe etaje la spital se vor muta în acea clădire astfel încât toţi părinţii care vor veni începând din mai cu copii lor nu vor mai urca la etaje unde sunt paciewnţi, unde sunt saloane şi mediul trebuie să fie aseptic ci vor merge în această clădire reabilitată."

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...