Biserică protejată de cutremur. Un lăcaş de cult din Iaşi va avea izolatori antiseismici

Data publicării:
BISERICA ARONEANU

 

La biserica "Sfântul Nicolae" din localitatea Aroneanu, judeţul Iaşi, muncitorii lucrează la foc continuu. Asta pentru ca lucrarea, care prevede montarea unui sistem de 48 de izolatori antiseismici să fie gata la timp. Practic, toată greutatea clădirii va fi preluată de nişte bile antiseismice, iar biserica va putea sa oscileze odată cu mişcarea telurică.

"O să fie primul monument istoric biserică care va avea sistem antiseismic pe bile. În sensul că nu va mai lucra pe temelia veche, ci are două noi temelii şi între aceste două noi temelii va veni acest sistem antiseismic," a spus Benone Moruzi, primarul comunei Aroneanu. 

Odată montaţi, izolatorii antiseismici pot rămâne 50 de ani, timp în care vor fi monitorizaţi periodic de către specialişti.

Aurel Daniluc, maistru lucrări: "Greu nu e, dar e dificultate tehnică, de durată. Se lucrează cu oţel beton gros. Spaţiul fiind strâmt, de multe ori se lucrează în poziţia în genunchi, nu se poate altfel, nu permite spaţiul."

Pe lângă biserică, se doreşte şi refacerea întregii curţi vechi, iar la final lacasul de cult va fi inclusă în circuitul turistic.

"Biserica din Aroneanu este din 1594 singura ctitorie a voievodului Aron Vodă. De aceea e foarte importantă şi din punct de vedere istoric, chiar dacă este prea puţin cunoscută de cei din jur şi chiar din Iaşi şi din împrejurimi, totuşi ea are valoare istorică," a explicat Ovidiu Buzenchi, preot paroh la biserica Aroneanu.

Lucrările, în valoare de două milioane de euro ar trebuie să fie finalizate la sfârşitul anului, însă constructorii spun că acestea se vor termina cu două luni mai devreme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita