Demonstraţii de tescuire a strugurilor şi degustări de must la Sărbătoarea vinului de la Hârlău

Data publicării:
Sarbatoarea Vinului

Cu strugurii dați prin zdrobitoare, aşa au început demonstraţiile de preparare a vinului, un meșteșug ale cărui secrete sunt transmise din generaţia în generație. Întregul proces necesită iscusinţă şi foarte multă răbdare, spun producătorii de vin.

"Dăm la zdrobitoare, după aceea mai lăsăm două zile, mai mult nu, ca să se ridice boasca în sus, să pot să îmi trag eu ravacul de sub cadă, să îl pot pune în butoaie. Îl strecurăm, îl punem în butoaie," a explicat Dumitru Bolboros, producător de vin.

"S-a transformat într-o adevarată sărbătoare, într-o adevarată prețuire pentru munca pe care agricultorul a desfășurat-o de-a lungul unui an, un moment de bucurie," spune Paul Iancu, muzeograf.

Toată truda este răsplătită atunci când savoarea şi parfumul strugurilor se regăsesc în licoarea bahică. Iar primele indicii că vinul va fi bun sunt date de calitatea mustului. "Asta e dulceața vinului, iar mustul are un miros atât de puternic de se simte de la vecin la vecin," explică un producător de vin.

Sărbătoarea dedicată vinului, numită „Când strugurii se coc", nu este organizată întâmplător la Hârlău. Aici se află singurul muzeu viticol din Moldova, ce prezintă istoria vinului din cele mai faimoase podgorii ale regiunii. Încăperile muzelui găzduiesc instalaţii de prepararea a vinului, obiecte ce prezintă credinţe şi superstiţii despre vin şi vie şi o parte din inventarul unei crame.

Muzeul Viei și Vinului este un muzeu etnografic care prezintă într-o formă științifică muzeologică a rolului acestei băuturi care a marcat România din spațiul est carpatic în viața cotidiană a individului,” a explicat Victor Munteanu, directorul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iași.

Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău, situat la 70 de kilometri de municipiul Iaşi, poate fi vizitat tot timpul anului, de luni până duminică, între orele 8:00 şi 18:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...