Drum judeţean desfundat. Sute de localnici dintr-o comună ieşeană, izolaţi de noroaie

Data publicării:
HARTA DRUMURI JUDETENE

Pentru sute de localnici din Ţibana, Poiana de Sus, Runcu şi Mădârjac drumul spre oraş trece prin noroaie greu de străbătut.

"Nici pe jos nu putem merge. Nici cu căruţa cu doi cai nu poţi să o târâi la deal. Noi numai coborâm la vale, atât. Ne ducem pe la Iaşi şi venim roata pe la Podu Iloaie, ridicăm dealu mare şi coborâm aici."

"Foarte rău, foarte rău. Dacă maşinile nu pot să urce. S-au stricat maşini multe," povestesc oamenii.

Mulţi localnici se plâng că nici nu mai au curaj să iasă din sat:

"În cizme de cauciuc şi vară şi iarnă. E nenorocirea lumii. Nu putem urca la deal să facem legătura cu Mădârjacul."

"Suntem izolaţi. Nu se poate circula nici cu maşină, nici cu tractor, cu nimic."

"Dacă acolo s-ar interveni pe drum, nu mai spunem de asfalt, măcar să pietruiască, am scoate patru sate, prin care trece drumul județean, le-ar scoate la lumină, s-ar putea circula," a explicat şi Gheorghe Rotaru, primarul comunei Ţibana.

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare Drumuri şi Poduri Iaşi spun că anul trecut s-a intervenit cu piatră pe aproximativ doi kilometri, din cei şapte care au nevoie de reparaţii urgente. Iar bugetul pe acest an este insuficient pentru lucrări de anvergură.

"Cea mai ieftină întreținere este undeva între 40.000 și 50.0000 de lei pe kilometru pentru a face un drum de piatră cât de cât circulabil. Cel mai scump este întreținerea cu până în 600 de metri de piatră pe kilometru, care poate ajunge până la 180.000 lei, adică un miliard 800 de mii de lei vechi," a spus Daniel Minciună, Directorul Direcției Județene de Administrare Drumuri și Poduri Iași.

Autorităţile locale din Ţibana speră totusi că în primăvară drumul judetean 282 să fie acoperit măcar cu piatră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...