Localnicii din Răcăciuni se vor muta în containere aduse de autorităţi

Data publicării:
sinistrati racaciuni

Însoţiţi de jandarmi şi pompieri, localnicii abia au avut puterea să împacheteze puţinele lucruri care le-au mai rămas.

"A rămas o amintire tristă şi poza o mai avem, restul dispar toate. Nu se poate intra acolo, vedem ce se întâmplă, scoatem restul, apoi dăm cu buldozerul, taluzăm şi zicem că n-a mai fost casă aici," povestesc oamenii. 

Sinistraţii împachetează tot ce pot. Unii au luat până şi tiglele de pe casă, iar alţii caută prin curte mâncarea pentru animale.

Amneza Feer, localnică: "scoatem porumbul din coşer ca să ne mutăm, de salvat am mai salvat, haine, şofoniere ce s-a putut, dezastru, provizoriu am găsit o casă unde am depozitat totul, nu se ştie."

Dezastrul s-a produs după ce dealul din apropierea caselor s-a rupt în două. Autorităţile locale încearcă să găsească o explicaţie pentru acest fenomen, în condiţiile în care în zonă nu s-a mai întâmplat ca pământul să plece la vale.

"Uitaţi-vă ce este în jur, efectiv s-a rupt un deal în două, culmea este că s-a despărţit, a rămas platoul din mijloc, s-a prăbuşit şi s-a descărcat către sat. Este un dezastru, nu s-a mai întâlnit şi nici nu am mai avut asemenea accidente naturale în zonă," spune Lucian Cheţa, primar comuna Răcăciuni.

Iar zona este în continuare periculoasă pentru cetăţeni. Aproape 700 de oameni nu au curent electric, iar drumul care traversează comuna este impracticabil pe o distanţă de doi kilometri.

Cpt. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt ISU Bacău: "în momentul de faţă s-a constatat că alunecarea a mai încetinit din ritmul alert din care pornise din seara de luni, însă riscul există în continuare."

Sunt şanse mici ca oamenii să fie despăgubiţi pentru pierderile lor şi asta pentru că cele 21 de case afectate de alunecările de teren nu au asigurare. În zonă vor fi aduse mai multe containere în care oamenii să se poată muta provizoriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...